13 superstiții legate de casă nouă adunate de prin lume

Superstițiile sunt prejudecăți ce decurg din credința că tot ce se intamplă în natură și în societate este o manifestare a unor forțe supranaturale și potrivit cărora anumite întâmplări curente neînsemnate sunt socotite ca putând influența sau determina evenimente (de obicei rele) în viață oamenilor.

Superstițiile însoțesc fidel omenirea din cele mai vechi timpuri și par să supraviețuiască vremurilor, adaptandu-se în cele mai diverse și neașteptate moduri. În ciudă evidenței că cei mai mulți dintre noi suntem cât se poate de raționali și foarte adaptați la realitățile epocii în care trăim, păstrăm anumite credințe, acelea care ne imaginăm că ne ajută în viață. Și, în fond, nu e nimic în neregulă să căutăm norocul oriunde l-am putea găsi.

Superstițiile legate casă nouă sunt conservate peste tot în lume, oamenii perpetuând credința în semne prevestitoare, în numere fatidice, în spirite bune sau rele.

Pisică neagră, de pildă, este considerată de mulți un semn de ghinion. Dar o pisică neagră alungă spiritele rele și aduce noroc în casă! Se mai spune că pisica este prima care trebuie să pășească într-o locuință nouă. Pisicile sunt animale sensibile și vor simți imediat o casă cu o încărcată de energie negativă. Lasă-ți pisică să inspecteze înainte nouă locuința. Dacă această se va grăbi să iasă cât mai repede de acolo, nu cumpăra casa! Înseamnă că locuința este încărcată de ghinion.

Am adunat 13 superstiții despre casă nouă de peste tot din lume. Unele par familiare:

1. Să nu aduci o mătura veche în casa nouă, sau, o dată cu ea, aduci și tot ghinionul din casa veche. (Statele Unite)

2. Împrăștie monede în sufrageria casei noi pentru a aduce prosperitate. (Filipine)

3. Adu o mătură nouă și o felie de pâine când treci prima data pragul casei pentru a aduce noroc. (Filipine)

4. Să lași fereastra dormitorului deschisă pe 1 noiembrie aduce ghinion, căci e ziua când sufletele morților hălăduie libere. (Spania)

5. Nu mătura casa noaptea, sau îți vei mătura norocul. (Africa)

6. Dacă prețul casei sau al chiriei are cifra 8 în componența sa, casa aduce noroc și prosperitate. (China)

7. Dacă ai furnici negre în casă, te lovește bogăția. (Filipine)

8. Dacă te muți în casă nouă, primul lucru pe care trebuie să-l aduci ca să ai noroc este masa. (Franța)

9. Numărul 4 în componența adresei aduce ghinion, mai ales dacă e trecut pe cutia poștală (cuvântul pentru 4 sună la fel ca cel pentru moarte în mandarină). (China)

10. Dacă un roi de albine aterizează pe casa ta, această va arde în curând. (Statele Unite)

11. Niciodată nu face cadou de casă nouă un cuțit, ori vecinul îți va deveni dușman. (Statele Unite)

12. Dacă pui pantofii pe masă, vei avea ghinion. (Statele Unite, Marea Britanie)

13. Când îți cumperi casă nouă, înfige câteva ace în stâlpul de la intrare ca să ții casa la adăpost de spirite rele. (Rusia)